Ingrediente pentru blat:
- 300g de făină albă
- 3 lingurițe de praf de copt
- 1/2 linguriță de sare
- 180g de unt cu 82% grăsime, la temperatura camerei
- 200g de zahăr brun
- 6 gălbenușuri
- 250ml de lapte
- 1 lingură extract de vanilie
Ingrediente pentru glazură:
- 400g cremă de brânză Hochland Creme Clasic
- 150g de zahăr pudră
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 caserolă de afine
PAȘI PREPARARE
- Preîncălzește cuptorul la 190 de grade. Unge cu unt și tapetează cu hârtie de copt două forme de tort cu diametrul aproximativ de 20cm.
- Amestecă făina cu sarea și praful de copt.
- Bate untul cu un mixer până când devine pufos și cremos. Adaugă treptat zahărul și mixează totul până când compoziția e pufoasă și aerată. Toarnă treptat gălbenușurile, mixând bine până sunt încorporate, apoi adaugă extractul de vanilie și mai amestecă totul ușor.
- Toarnă treptat făina, mixând bine după fiecare tranșă, apoi procedează la fel cu laptele. Împarte compoziția în mod egal între cele două forme de tort pregătite. Dă-le la cuptorul preîncălzit aproximativ 25 de minute, până când blatul trece testul scobitorii. (În funcție de puterea fiecărui cuptor, e posibil ca timpul să varieze cu +/- 5 minute, începe să verifici blatul de la 20 de minute în sus.)
- Scoate formele din cuptor și lasă-le să se răcească 15 minute. Scoate blaturile din tavă și lasă-le să se răcească de tot înainte de a le glazura.
- Pentru glazură, pune crema de brânză într-un bol încăpător pentru mixat. Cerne zahărul pudră deasupra. Gustă și verifică dacă preferi mai dulce, mai poți adăuga puțin zahăr. Mixează bine până la omogenizare, împreună cu extractul de vanilie.
- Pentru a decora, taie vârfurile blaturilor de tort, pentru a le nivela. Întinde glazură de cremă de brânză pe primul blat, așază-l pe al doilea deasupra și decorează-l cu cremă de brânză deasupra și pe laterale, cu ajutorul unei spatule. Presară afinele deasupra.