https://hochland2.dsdev.ro/wp-content/uploads/2023/03/3_1920x350.png https://hochland2.dsdev.ro/wp-content/uploads/2023/03/3_991x500.png

Prăjitură cu brânză de vaci Hochland și fructe

INGREDIENTE:

Pentru blat (diametrul 20 cm): 

  • 3 ouă întregi 
  • 70g zahăr alb 
  • 70g unt topit 
  • 1/3 linguriță sare 
  • 100g făină 
  • ½ linguriță praf de copt 
  • 50 g fistic tocat 

Pentru crema de brânză: 

  • 300g Hochland Brânză de vaci
  • 60g zahăr pudră 
  • 1 linguriță pastă de vanilie 
  • 200g frișcă bătută 

Pentru sos: 

  • 200g fructe de pădure congelate 
  • 60g zahăr 
  • sucul de la jumătate de lămâie 

Pentru decor: 

  • 100g căpșune 
  • 100g zmeură 
  • 50g coacăze roșii 
  • 100g afine 
  • 30g fistic tocat 
  • frunze de mentă proaspătă 

MOD DE PREPARARE: 

  1. Pregătim blatul: Încingem cuptorul la 180 grade Celsius. Într-un vas mixăm ouăle întregi împreună cu zahărul, până ce devin deschise la culoare și își triplează volumul. Turnăm untul topit și continuăm mixarea până ce este complet încorporat. Adăugăm făina cernută cu praful de copt și sarea, după care fisticul tocat. Amestecăm încet cu o spatulă până obținem o compoziție omogenă. Turnăm aluatul într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt, dăm la cuptorul încins pentru 20 de minute până ce devine auriu. Lăsăm blatul să se răcească complet.  
  2. Pregătim sosul de fructe: într-o crăticioară punem fructele congelate împreună cu zahărul și sucul de lămâie. Lăsăm să fiarbă totul până ce fructele devin moi, aproximativ 10-12 minute. Cu ajutorul unui blender pasăm fructele până ce obținem un piure. Strecurăm piureul obținut într-o sită deasă. Păstrăm piureul deoparte.  
  3. Pentru crema de brânză: într-un bol amestecăm Hochland Brânza de vaci împreună cu zahărul pudră și pasta de vanilie. La final încorporăm frișca bătută. 
  4. Montăm prăjitura: Așezăm blatul de prăjitură pe un suport sau pe un platou. Peste blat punem jumătate din crema de brânză, apoi adăugăm 3 linguri de sos de fructe. Cu ajutorul unui cuțit sau a unei spatule amestecăm sosul cu crema, astfel încât să obținem un aspect marmorat. Peste adăugăm și restul de cremă de brânză și, după, nivelăm ușor.  
  5. Decorăm prăjitura cu fructe, fistic tocat și mentă proaspătă.  
  6. Dăm la frigider pentru 3-4 ore sau peste noapte.  

Poftă bună!